Monografie

Istorie Aprilie 6, 2014

Sat, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, situat la circa 55 km nord-est de oraşul Botoşani, reşedinţa judeţului, la 22 km est, nord-est de oraşul Săveni, 12 km est, sud-est de satul Avrămeni, un km sud-est de satul Flondora, pe stânga pârâului Volovăţul.

Sat vechi, cu un număr foarte mare de menţiuni documentare şi o existenţă foarte agitată.

Satul s-a întemeiat pe partea de nord din vechea moşie „… Ruşi ce acum se numesc Zăhorenii… a patra parte…” cumpărată de Dumşa diac cu 315 zloţi tătăreşti de la „… Ion, fiul Marenei, fiica lui Popa Sima, nepoata lui Iucşa…” la 25 mai 1546[1].

De la numele cumpărătorului s-a dat cel dintâi nume moşiei şi aşezării: Dumşa + eni = Dumşeni - Dumuşeni, Domoşeni, după modifi­ca­rea fonetică.

Moşia şi satul au avut caracter răzeşesc, cum rezultă din documentul datat la 2 iunie 1570, când descendenţii lui Dumşa îşi împart ocinele acestuia: o selişte întreagă „Dumuşenii pe apa Volovăţului, …, o selişte întreagă Tescurenii, … şi o selişte Zahorenii…”[2] iar către anul 1800 moşia trece, în cea mai mare parte, în stăpânire boierească, prin cumpărări şi doar o parte rămâne în stăpânire răzeşească. La această dată se pare că satul era depopulat.

Tot presupunere este şi aceea că partea de est a moşiei Dumuşeni s‑a numit înainte de 10 mai 1607 Voinejani (sau Voinegani), cum rezultă dintr-o însemnare de pe verso-ul unui zapis de danie din 13 noiembrie 1648[3].

Caracterul răzeşesc al moşiei şi aşezării este ilustrat de documentul din 12 iulie 1768[4].

La 2 aprilie 1789 Toader Manole cumpără jumătate din Tescureni[5] (actualul sat Timuş, comuna Avrămeni), părţile ce se vor alege din Dumuşăni şi Zahoreni…[6].

Cea mai mare parte a moşiei Dumuşeni ajunge în stăpânirea lui Toader Manole, mort înainte de 1803, când fiii săi Petrache, Costache şi Nas­tasica îşi împart moşiile rămase de la tatăl lor: Dumuşăni, Zahoreni şi Mlenăuţi[7].

Alături de Toader Manole apar mai mulţi stăpâni în moşia Domoşeni: fiecare îşi va organiza gospodăria cu anexele necesare valorificării potenţialului productiv al pământului (adăposturi pentru unelte şi animalele de lucru, locuinţe pentru lucrătorii veniţi sau aduşi din zone diferite etc.). Aproape toţi stăpânii şi apoi arendaşii succesivi ai acestora şi-au lăsat numele în toponimia locală, amintind realităţi care au dispărut după 1920. Unii dintre stăpânii din moşia Domoşeni, de la începutul secolului al XIX-lea îşi vor vinde partea lor de moşie, alţii îşi vor dona moşia unor mănăstiri. Constantin Crupenschi, în jurul gospodăriei căruia s-a înfiinţat satul Domoşeni Crupenschi, donează în 1857-1858 partea sa din moşia Domoşeni mănăstirii Gorovei[8]. Astfel, Domoşenii Crupenschi devine Domoşenii Mănăstirii Gorovei, iar după 1864 - Domoşenii Statului.

Câşla (odaia) lui Iordache Captaru, pe moşia Domoşeni trecând în exploatarea lui Grigore Hulubuz devine Domoşenii Hulubei şi apoi Hulubeica, moşie pe care se înfiinţează satul Loturi etc.

De la numele de familie Manole se va da numele satului Manoleasa, derivat de la văduva lui Manole cu sufixul „-easa”, menţionat în 1820 cu numele Câşla paharnicului Costache Manole pe moşia Domo­şeni alături de care sunt menţionate Câşla ot Domoşeni, pe moşia Flondoreştilor şi Câşla lui Iordache Captaru, pe moşia Domoşeşti, a lui Grigore Hulubu[9].

În anul 1842 moşia Domoşeni era stăpânită de: Catinca Manole (deci murise Constantin Manole), stolnicul Ioan Bobeică, Gheorghe Ciornei, paharnicul Ioniţă Secară[10] pentru ca în 1846 să fie menţionate satele: Domoşenii lui Flondor, Domoşenii Manolesii, Volovăţul lui Lu­paşcu, Odaia Domoşăni[11]. În anul 1865 se înfiinţează comuna Mano­leasa dar numele satului este dublu: Domoşenii Manolesii sau Manoleasa. Satul va lua numele simplu Manoleasa din 1968[12].

Satul Manoleasa nu a avut biserică până în anul 1988, serviciile religioase fiind asigurate de către biserica din satul Flondora.

Cel dintâi locaş de biserică în sat s-a construit în perioada 1985-1988 prin strădania preotului Valeriu Sigadim, cu contribuţia credincioşilor şi cu sprijinul tacit al unor oficialităţi locale: Gheorghe Pricop, primarul comunei, Alexandru Chirilă, secretarul consiliului comu­nal, Gherasim Roşca, Costache Luchian, Ion Amihăesei, şi alţii. Biserica s-a sfinţit la 2 octombrie 1988 de către P. S. Pimen, atunci episcop vicar la Mitropolia Moldovei şi Sucevei, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, construcţie din cărămidă pe temelie de beton.

La această biserică slujeşte din 2003 preotul Moldovan Paul.

Şcoala din satul Manoleasa a început să funcţioneze din anul 1909-1910[13]. Şcoala comunală Manoleasa, care şi-a început activitatea din anul 1865, a funcţionat în satul Flondora în perioada 1865-1881 iar din anul 1881, când trebuia să funcţioneze în localul propriu construit în satul Domoşeni Crupenschi, şcoala a fost transferată în satul Şerpeniţa, unde a funcţionat până la dezafectarea satului.

Şcoala din satul Manoleasa a funcţionat la început în casele unor săteni. În perioada 1922-1955 şcoala a funcţionat în casele fostului proprietar în moşia Domoşeni şi Hriţeni, Constantin Stroici. În perioada 1955-1959 şcoala funcţionează în casele lui Pruteanu. Local propriu pentru şcoală s-a construit în perioada 1958-1959, cu pereţii din cărămidă pe temelii de beton, cu patru săli de clasă şi dependinţe iar în perioada 1975-1976 se construieşte un nou local de şcoală etajat, cu opt săli de clasă.


[1] Documente privind istoria României, A. Moldova, veacul XVI, vol. I, Bucureşti, 1954, p. 518-519, în continuare DIR, A.

[2] Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. IV, Iaşi, 1907, p. 112-113.

[3] DIR., A.,  XVII/II, p. 343-344.

[4] Gh. Ghibănescu, Ispisoace şi zapise, II/2, Iaşi, 1909, p. 186-187.

[5] Gh. Ghibănescu, Surete şi izvoade, vol. XXV, p. 135.

[6] Arhivele Statului Iaşi, Documente, 414/166, în continuare ASI.

[7] Ibidem, 414/218.

[8] Arhivele Statului Botoşani, Documente, XXIV/79.

[9] Catagrafia ţinuturilor (Moldovei) din 1819-1820, (ms. incomplet la ASI, fond Vistieria Moldovei, tr. 166, op. 184), file 175r, 168v, 175v.

[10] Arhivele Statului Bucureşti, Planuri (Dorohoi), 1842, 4.

[11] Th. Codrescu, Uricariul, vol. XV, Iaşi, 1889, p. 371.

[12] Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului R .S.R., Anexă, în BO (1968), nr. 163-165), p. 1528.

[13] Epitropia generală a casei Spitalelor Sfântul Spiridon Iaşi 1824-1948, inventar arhivistic, Bucureşti, 1971, p. 147 (nr. 827).